Karl Marx la bicentenar.Stângismul si himera comunistă
Ori de câte ori una dintre cauzele umanităţii este pusă în chestiune, intelectualul/ activistul stângist se simte obligat să reacţioneze cu pasiune, în virtutea unei datorii de umanitate. Stângismul descinde din trunchiul marxism-leninismului şi moşteneşte de la acesta aceeaşi dragoste închinată omenirii abstracte.În numele acestui ataşament marcat de elocinţa propagandei , stângismul este pregătit să-şi atace duşmanii. Iar inamicii săi sunt cei pe care îi combăteau, cu egală fervoare, comuniştii de altădată- de la familie şi religie până la libertate, capitalism şi pluralism.
Ostilitatea stângistă se revarsă sub semnul încrederii în adevăr. Cei care îi rezistă, apelând la luciditate , sunt stigmatizaţi, denunţaţi, acuzaţi,căci stâlpul infamiei este instrumentul de care acest nou totalitarism intelectual se serveşte, sistematic. În era reţelelor sociale ura a devenit un fenomen viral.
Noii posedaţi
Stângismul care a contaminat media şi spaţiul academic, stângismul care aspiră să instituie o ordine de cazarmă ideologică, datorează marxism- leninismului filosofia resentimentului. “Noua stângă” de după 1965/1968 adaptează, creator,logica luptei de clasă. În faţa osificării sovietice, în faţa imburghezirii clasei muncitoare, în faţa trădării social -democrate, stângismul se inventează ca ideologie a noilor segmente oprimate. Agentul revoluţiei vor fi de acum înainte minorităţile etnice şi sexule, dar şi popoarele din lumea a treia.
Condiţia de marginalitate în sistemul capitalist le conferă acestora potenţialul de a fi moştenitoarea speranţei din “Manifestul “ de la 1848. Prin Herbert Marcuse ori Frantz Fanon, stângismul îşi identifică noua sa dialectică.Solidaritatea cu cauza palestiniană este deghizamentul ideal pentru antisemitism, reinventat ca anti-sionist. Israelul este, alături de Statele Unite, imaginea răului absolut. Complicitatea dintre activiştii grupulului “Baader –Meinhoff” şi maximalismul sângeros palestinian decurge din logica ideologică a stângismului liberticid.
Stângismul atacă, cu acelaşi elan mesianic, fortăreaţa capitalismului internaţional. Dragostea pentru omenire implică ura impotriva celor care o împilează. Ordinea capitalistă este destinată pieirii, căci ea este fondată pe un teribil instict al rapacităţii. Stângismul are, ca şi marxism-leninismul, o înclinaţie irepresibilă pentru ştiinţa profeţiei. Fiecare criză pe care o traversează economia globală este ocazia de a reafirma validitatea tezelor sale: mai devreme sau mai târziu, domnia egalităţii sociale va ajunge pe pământ, eliminând capitalismul. Justiţia socială a stângiştilor nu are nimic în comun cu gradualismul pragmatic social-democrat .Justiţia socială stângistă este avatarul viziunii marxist-leniniste. Scopul ultim este nivelarea societăţii, prin manipularea resentimentului. Concretul policilor destinate omului comun nu îi preocupă pe aceşti atleţi ai generozităţii comuniste.
Stângismul este marcat, ca şi marxism-leninismul de dinaintea sa, de obsesia ingineriei utopice. Ţinta sa este zidirea unui om nou, altruist,generos, ateu, încrezător în unica divinitate seculară care este progresul, corect politic şi atent la sugestiile de conduită cotidiană ale pontifilor intelectuali pe care îi urmează. Stângismul este, ca şi comunismul, inseparabil de pariul redesenării umanităţii. Arhetipul la care visează este mutantul bulgakovian. Condiţionarea prin propagandă este garanţia îndrumării spre adevăr. Stângismul nu poate fi niciodată critic în raport de comunism, de vreme ce posedă acelaşi genom cultural şi politic. Nostalgia comunizantă din “ The New York Times” este expresia obscenă moral a uitării răului totalitar. Proiectul comunist este reabilitat, iar victimele sale sunt împinse, din nou, în uitare.
Stângismul are atributele unei secte unite prin fervoarea credinţelor sale. Stângiştii sunt noii posedaţi, noii şigaliovi ce pregătesc saltul în marele imperiu al libertăţii. Cenzura pe care o exercită prin tacticile de intimidare intelectuală este justificată, invariabil,prin imperativul corectitudinii politice. Ca şi comuniştii de dinaintea lor, stângiştii stabilesc un cod precis de comportament acceptabil social. Cei care îl încalcă sunt expuşi mâniei lor şi oprobiului public. Manuale, cărţi, monumente, tablouri sunt desfigurate de acest filistinism totalitar. Jdanov şi staliniştii democraţiilor populare ar recunoaşte, astăzi, în energumenii stângişti pe emulii lor dialectici.
Istoria nu ajunge niciodată la capăt, iar bătăliile destinate apărării libertăţii politice se poartă şi astăzi. Detestată de stângişti,ca şi de dreapta radicală, luciditatea antitotalitară refuză masificarea mesianică pe care o predică gândirea unică. Întoarcerea la Burke, la Raymond Aron, la Sir Isaiah Berlin, la Michael Oakeshott,la Popper, Mises sau Hayek, la Pierre Manent, la Hannah Arendt, recitirea lui Tocqueville, redescoperirea tradiţiei de la care revendicăm este alternativa la această nivelare ce evocă pasiunea comunistă pentru liniile drepte ale poliţiei gândirii.
Strategia orwelliană a controlului totalitar nu poate fi înfruntată decât cu reursele, aparent modeste, ale spiritului critic. În contra lui Sartre şi a orbirii sale, putem alege privirea solidară a lui Camus. La bicentenarul Marx, ura rămâne acelaşi combustibil al crimei. Utopiei îi putem opune inflexibilitatea demnităţii umane.
Articolul Karl Marx la bicentenar.Stângismul si himera comunistă apare prima dată în LaPunkt.
vezi sursa: http://www.lapunkt.ro/2018/05/karl-marx-la-bicentenar-stangismul-si-himera-comunista/
from politica astazi http://bit.ly/2J0UZ5u
via IFTTT
Comments
Post a Comment